Raliul Dakar a ajuns la final. Marele castigator la clasa auto a devenit Nasser Al-Attyah. Pilotul din Qatar si-a trecut in cont al patrulea titlu al celei mai importante curse off-road din lume.

Publicat:14.01.2022, 19:53

Nasser Al-Attyah, care a castigat doua etape ale acestei editii, s-a mentinut pe locul intai pe tot parcursul rally-raidului. Pilotul din Qatar a ajuns a linia de finis cu aproape 28 de minute mai repede decat principalul sau urmaritor, Sebastien Leob. Al-Attyah are in palmares titlurile de la Dakar-2011 alaturi de Wolkswagen, Dakar-2015 cu cei de la Mini, dar si trofeele Dakar-2019 si Dakar-2022 in componenta celor de la Toyota GAZOO Racing.    

O lupta apriga s-a dat la categoria moto, unde Sam Sunderland a avut un avantaj de doar 3  minute fata de locul secund. Britanicul a castigat etapa a opta, care a presupus parcurgerea celei mai lungi distante preconizate in acest sezon.    

La categoria quad, Alexandre Giroud a invins. Francezul se afla la prima sa victorie dupa sase participari la cursele Dakar.

“Este fantastic sa castig acest... Nu am, nu am cuvinte sa ma exprim. Nu stiu ce sa spun, ma scuzati.”

La sectiunea camioane, raliul a fost dominat cu varf si indesat de echipele de la Kamaz. Rusii au ocupat intreg podiumul de premiere la finalul celor 12 etape. Castigatorul absolut a devenit Dmitri Sotnikov.

Odata cu icheierea celei de-a 12 etape, pilotii au ajuns la capatul celor peste 8300 de kilometri parcursi prin pustiurile din Arabia Saudita. Noptile friguroase, ploile, traseurile pline de pietre si obstacole le-au dat mari batai de cap celor peste o mie de concurenti care s-au aliniat la start. De multe ori, pilotii au fost nevoiti sa abandoneze cursa, din cauza accidentelor, pe alocuri extrem de grave. O noua editie a raliului Dakar, considerata cea mai periculoasa, dar in acelasi timp, cea mai spectaculosa cursa off-road din lume, va avea loc la inceputul anului viitor.