Răsturnare de clasament la rally-ul Dakar după etapa cu numărul 9. Cei de la Ford au avut parte de o revenire spectaculoasă și au urcat pe primele 2 locuri, în timp ce multiplul campion Nasser Al-Attiyah, la bolidul unei Dacia Sandriders, a căzut pe 3. Etapa de astăzi a fost câștigată surprinzător de polonezul Eryk Goczal, care a fost urmat de unchiul său.    

A fost un adevărat haos la etapa cu numărul 9 de la Dakar, care a zguduit clasamentul general. Problemele majore de navigație, penalizările și erorile strategice au produs una dintre cele mai dramatice zile, într-o cursă desfășurată pe un traseu solicitant de 410 kilometri între orașele Wadi ad-Dawasir și Bisha. Marea revelație a zilei a fost Eryk Goczal, tânărul pilot polonez în vârstă de doar 21 de ani, care a obținut prima sa victorie de etapă, la volanul unei Toyota Energylandia. Plecat din partea a doua a plutonului, Goczal a profitat de traseele deja curățate și de haosul produs în față, a mers constant, fără greșeli, și s-a impus cu un avans impresionant de 7 minute.

Succesul a fost dublat de un rezultat excepțional de familie, asta deoarece unchiul său, Michal Goczal, a încheiat pe locul secund, asigurând o dublă istorică pentru echipa Energylandia.

Cel mai dur moment al zilei a fost trăit de Nasser Al-Attiyah, liderul de peste noapte, care a ratat mai multe puncte-cheie de navigație. Pilotul din Qatar la bordul unei Dacia Sandriders a terminat etapa abia pe locul 12, cedând nu mai puțin de 26 de minute față de câștigător și căzând până pe locul 3 în clasamentul general.

În mijlocul haosului produs astăzi, Nani Roma a avut o evoluție inteligentă și calculată, reușind să urce din poziția a patra până la finalul etapei și să preia conducerea la general. Spaniolul, la volanul unui Ford, este urmat la doar 57 de secunde de coechipierul său, Carlos Sainz Sr.

Iar etapa cu numărul 9 de la categoria moto a fost câștigată de spaniolul Tosha Schareina de la Honda.

În clasamentul general al motocicletelor, australianul Daniel Sanders de la KTM, campionul de anul trecut, conduce în continuare, urmat de americanul Ricky Brabec de la Honda și argentinianul Luciano Benavides de la KTM. Etapa a 9-a a demonstrat, încă o dată, de ce Dakar-ul rămâne cel mai imprevizibil raliu din lume. Cu doar 4 etape rămase, tensiunea atinge cote maxime, iar etapa de mâine se anunță decisivă pentru soarta titlului.