Dupa Statele Unite si Australia, reprezentantii guvernelor din Canada si Marea Britanie au anuntat ca nu vor avea reprezentanti la Jocurile Olimpice de la Beijing. China a venit imediat cu o replica spunand ca aceste actiuni au scopul de a defaima Olimpiada de anul viitor.
Boris JOHNSON, PRIM-MINISTRUL MARII BRITANII: “Va fi efectiv un boicot diplomatic a Jocurilor Oimpice din Beijing. Se asteapta ca niciun ministru sa nu participe.”
In acelasi timp, guvernarea din Canada si-a aratat nemultumirea cu privire la politica chineza dusa in mai multe regiuni si considera ca decizia de a boicota Jocurile Olimpice nu este o surpriza.
Justin TRUDEAU, PRIM-MINISTRUL CANADEI: “Suntem extrem de ingrijorati de incalcarea masiva a drepturilor omului de catre guvernul chinez.”
Ambele state sustin ca decizia nu se rasfrange asupra sportivilor. Atletii se vor bucura in continuare de sustinerea deplina din partea autoritatilor tarii.
Reprezentanti ai ambasadelor chineze din Canada si Marea Britanie au declarat ca actiunile contravin spiritului olimpic.
Nu ar fi primul caz de boicot diplomatic a unei Olimpiade. La Jocurile de vara din 1980, autoritatile americane nu au trimis niciun reprezentant diplomatic la Moscova in semn de protest fata de invazia armatei sovietice in Afganistan. Atunci alte 65 de tari au urmat exemplul administratiei de la Casa Alba. La Jocurile Olimpice de la Beijing programate in perioada 4-20 februarie a anului viitor, se asteapta participanti din 90 de state.

