Real Madrid ține pasul cu Barcelona. Galacticii au obținut o nouă victorie, iar vedeta Kylian Mbappé a fost din nou în prim-plan. Francezul a marcat o dublă și se menține printre cei mai buni golgheteri ai startului de campionat.
Real Madrid nu încetinește în lupta pentru supremația din La Liga, și după înfrângerea surprinzătoare cu Betis, galacticii s-au răzbunat pe Rayo Vallecano. Elevii lui Jose Mourinho au făcut spectacol pe Santiago Bernabeu și au trecut fără drept de apel de adversari cu 4 la 1. Kylian Mbappe a fost din nou omul meciului. Francezul a deschis scorul în minutul 14, din penalty, iar 3 minute mai târziu a oferit o pasă de gol pentru Alvaro Carreras.
Jude Bellingham a marcat și el iar galacticii conduceau cu 3 la 0 la pauză. La revenirea de la cabine Sergio Camello a înscris pentru Rayo Vallecano, acesta fiind golul cu numărul 6 în acest debut de campionat. Camello a urcat astfel în fruntea clasamentului golgheterilor alături de Raphinha. Pe final, în prelungiri, Kylian Mbappe a reușit dubla și a stabilit scorul final de 4 la 1.
Cu cele două goluri marcate în această partidă, francezul a ajuns și el la șase reușite în campionat și se află în fruntea clasamentului golgheterilor din La Liga, alături de Raphinha și Sergio Camello. Mbappe traversează un început de sezon excelent și este din nou principalul candidat la titlul de golgheter al campionatului spaniol.

