Rezultat istoric pentru tenisul de masă din Republica Moldova. Alexandra Chiriacova a cucerit medalia de bronz în proba de dublu feminin la Campionatele Europene de până la 21 de ani, turneu găzduit de Cluj-Napoca.

Alexandra Chiriacova a făcut pereche cu slovena Sara Tokic, iar cele două au urcat pe podium după un parcurs solid, în care au obținut trei victorii. 

În semifinale, Chiriacova și Tokic au fost învinse cu 3 la 2 de perechea formată din românca Bianca Mei-Roșu și ucraineanca Veronika Matiunina, într-un meci dramatic, decis la ultimele puncte. 

Pentru bronz a mai fost premiată o pereche din Franța, iar titlul european a revenit polonezelor Anna Brzyska și Zuzanna Wielgos. Pentru Alexandra Chiriacova, medalia de la Cluj-Napoca vine după un început foarte bun de an. 

În luna martie, ea a cucerit și titlul național al Republicii Moldova la simplu feminin, la categoria senioare, confirmând că traversează cea mai bună perioadă din carieră.