Rezultate remarcabile pentru Moldova la Campionatul European de juniori și Under 15 din Kosovo. Nicoleta Cojocaru a devenit campioană europeană. Halterofila noastră a cucerit astăzi trei medalii de aur la categoria de până la 57 de kilograme. Campion continental a devenit și Tudor Cristea, iar după primele zile de concurs țara noastră are 17 medalii în palmares.
La Europenele de la Pristina, moldoveanca Nicolaeta Cojocaru a început în forță în categoria de 57 de kilograme, la vârsta de până la 17 ani, și a stabilit un nou record european la stilul smuls. Moldoveanca a ridicat 87 de kilograme și a trecut direct pe primul loc.
Nicoleta Cojocaru nu s-a oprit aici. La stilul aruncat, sportiva din Republica Moldova a ridicat 108 kilograme, rezultat care i-a asigurat încă o medalie de aur.
Cu cele două performanțe, Nicoleta Cojocaru a acumulat 195 de kilograme la total. Astfel, moldoveanca a câștigat aurul și în clasamentul general și a devenit campioană europeană absolută, stabilind totodată alte două noi recorduri europene la total.
Este încă o performanță majoră pentru tânăra halterofilă din Moldova, care continuă să domine competițiile internaționale la categoria sa de vârstă. Succesul Nicoletei vine într-o competiție în care Moldova are după primele zile o evoluție excelentă.
La Under 15, Tudor Cristea a devenit campion european la categoria de până la 51 de kilograme.
Moldoveanul a ridicat 83 de kilograme la smuls și 101 kilograme la aruncat. Cu un total de 184 de kilograme, Cristea a încheiat concursul pe primul loc.
Alături de Cristea, în aceeași categorie, pe podium a urcat și Ilia Costic, care a cucerit medaliile de argint. El a ridicat 82 de kilograme la smuls și 99 de kilograme la aruncat, pentru un total de 181 de kilograme. Astfel, Moldova a avut doi reprezentanți pe primele două poziții ale podiumului.
Nicolae Chihai a devenit și el vicecampion european. La categoria de până la 55 de kilograme, moldoveanul a ridicat 99 de kilograme la smuls și 127 de kilograme la aruncat. Totalul de 226 de kilograme i-a adus medalia de argint.
A intrat în concurs și Gabriela Danilov, care în categoria de până la 53 kilograme a cucerit 3 medalii de argint. Ea a ridicat la stilul smuls - 76 kilograme, la aruncat a reușit 93 de kilograme, iar cu un total de 168 kilograme a devenit vicecampioană europeană.
Pe podium a urcat și Ecaterina Vîlcu, medaliată cu bronz la categoria sa. Astfel, Moldova continuă să adune medalii la Campionatul European Under 15 și Under 17, desfășurat la Pristina, în Kosovo. Pentru Moldova, competiția continentală este departe de a fi încheiată. În lotul echipei noastre sunt 11 sportivi.

