Robert Lewandowski a fost numit fotbalistul anului, doar ca in viziunea suporterilor. Polonezul s-a ales si cu trofeul lui “Diego Maradona”, oferit celui mai bun marcator.
Robert LEWANDOWSKI, ATACANT “BAYERN MUNCHEN”:“Stiu ca abilitatile si golurile mele apartin si coechipierilor mei, pentru ca fara colegi, fara antrenori, era greu sa inscriu atatea goluri.”
In acest an, Robert Lewandowski a bifat 69 de goluri, in toate competitiile. Polonezul a repetat performanta lui Cristiano Ronaldo, care a marcat tot atatea, in 2013. Recordul absolut ii apartine lui Lionel Messi, care acum noua ani a semnat 91 de goluri. In 2021, atacantul lui Bayern Munchen a batut cateva recorduri, printre care si cel mai mare numar goluri marcate intr-un sezon din campionatul german. Robert Lewandowski a cucerit titlul de atacantul anului si la gala “Balonului de Aur”.

