Scandalul dintre Kylian Mbappe și fosta sa echipă Paris Saint-Germain se adâncește. Mbappe și PSG își cer reciproc sute de milioane de euro ca despăgubiri.
Căpitanul Franței, Kylian Mbappe, a cerut despăgubiri de 240 de milioane de euro de la Paris Saint-Germain, într-o dispută tot mai aprinsă privind statutul contractului său și modul în care fosta sa echipă l-a tratat.
În vârstă de 26 de ani francezul a depus inițial o plângere în iunie, nemulțumit de modul în care a fost tratat de PSG la începutul sezonului 2023/2024, după ce a refuzat să semneze un nou contract. El consideră că a fost exclus de clubul deținut de Qatar și obligat să se antreneze alături de jucători pe care PSG încerca să-i vândă. O astfel de practică a afectat și alți fotbaliști, determinând sindicatul jucătorilor francezi să depună o plângere anul trecut.
Tot atunci Kylian Mbappe nu a fost invitat să participe la turneul de pregătire al celor de la PSG din Asia, în vara lui 2023, și a ratat primul meci al sezonului, dar ulterior a revenit în lot după discuții cu clubul. Atacantul francezul a marcat 256 de goluri în cele 308 meciuri jucate pentru parisieni.
Dar și PSG i-a dat replica lui Mbappe, solicitând acum 180 de milioane de euro la tribunalul muncii din Paris. Suma se bazează pe un transfer ratat de 300 de milioane de euro la clubul saudit Al Hilal, pe care jucătorul l-a refuzat.
După șapte sezoane la Paris Saint-Germain, Mbappe a ajuns la Real Madrid vara trecută, din postura de jucător liber de contract. La Madrid, el are un salariu anual estimat la 30 de milioane de euro.
