Legenda tenisului feminin, Serena Williams a revenit cu o victorie în circuitul profesionist, la aproape patru ani de la ultimul ei meci. La turenul de la Queen’s, fostul lider mondial, în vârstă de 44 de ani, a făcut pereche cu tânăra canadiancă Victoria Mboko și a produs surpriza în proba de dublu, eliminând favoritele numărul trei.
Revenirea Serenei Williams a fost una așteptată în tenisul feminin. Americanca nu mai jucase într-un turneu WTA din 2022, de la US Open, iar la Queen’s a intrat în competiție după ce a primit wildcard în proba de dublu. Puțini credeau că vor mai vedea acest moment, dar la distanță de o mie 376 de zile, de la ultimul său meci în circuitul WTA, Serena Williams a început cu dreptul aventura de la Queen's.
Fostul lider mondial, în vârstă de 44 de ani, a făcut pereche cu tânăra canadiancă Victoria Mboko și au jucat în fața echipei cotate cu a treia șansă la titlu, formată din americanca Nicole Melichar-Martinez și tenismena din Noua Zeelanda, Erin Routliffe. Alături de Mboko, Serena a început curajos partida și a obținut rapid un break avantaj în primul set. Apoi la scorul de 4 la 4, legendara tenismenă americană a reușit un punct fabulos fiind aplaudată la scena deschisă.
Chiar dacă adversarele au reușit să revină și să împingă manșa în tie-break, perechea americano-canadiană a dominat finalul și s-a impus categoric, cu 7 la 2, adjudecându-și primul act. Setul secund a confirmat că succesul din primul set nu a fost deloc întâmplător. După un început echilibrat, Williams și Mboko au realizat break-ul care le-a oferit controlul confruntării, cele două jucătoare impunându-se la final cu 6 la 2, producând surpriza și eliminând favoritele numărul trei, după aproximativ o oră și jumătate de joc.
Serena WILLIAMS, TENISMENĂ SUA: „ - Serena, de ce acum? De ce aici? Ce urmează?
- Nici nu știu de ce. Pur și simplu nu am altceva mai bun de făcut. Am obosit să stau acasă. Copiii nu au activități în această vară, deci, de ce nu? ”
Astfel, Serena Williams a revenit cu victorie în circuitul profesionist, la aproape patru ani de la ultimul ei meci. Contextul revenirii este și mai puternic dacă privim palmaresul Serenei Williams, ea are câștigate 23 de titluri de Mare Șlem la simplu și 14 titluri majore la dublu, toate alături de sora ei, Venus Williams. În faza următoare, Serena Williams și Victoria Mboko vor întâlni cuplul format din canadianca Leylah Fernandez, și nemțoaica Laura Siegemund.

