Între timp pe tabloul feminin, drumul frumos al tenismenei din România, Sorana Cîrstea se oprește în semifinale, la Mastersul de la Roma. Coco Gauff a învins-o pe revelația competiției și americanca este prima finalistă a turneul WTA 1000 din Italia.
Sorana Cîrstea a avut un start mai bun de meci și a condus cu 2 la 0 și 4 la 2, însă Coco Gauff a reușit să revină. Americanca a câștigat 4 game-uri consecutive și a închis primul act la 6 la 4. Încrezătoare, Gauff a preluat conducerea în actul secund, conducând cu 2 la 0 înainte ca românca să facă un re-break și apoi să-și câștige serviciul pentru a restabili egalitatea.
Totuși americanca de pe locul 4 mondial a fost o nucă tare și Gauff s-a distanțat decisiv la 5 la 3. Apoi pe propriul serviciu, a trei favorită a turneului nu a dat greș și a reușit să închidă meciul după o oră și 15 minute de joc. Pentru evoluția superbă de la Roma, Sorana Cîrstea va încasa aproximativ 300 de mii de euro.

