Sorana Cîrstea își continuă parcursul excelent de la turneul WTA 1000 de la Roma. Românca a trecut și de letona Jelena Ostapenko și s-a calificat în premieră, în semifinalele Masters-ului italian.
Tenismena din România, Sorana Cîrstea are parte de o formă de vis la Openul Romei. Cîrstea merge în careul de ași, după un meci perfect contra Jelenei Ostapenko. Românca în vârstă de 36 de ani a controlat clar primul set, pe care l-a câștigat cu 6 la 1, iar în actul secund a revenit de mai multe ori după ce letona a condus atât cu 4 la 2, cât și cu 5 la 3. Apoi românca a forțat în tiebreak-ul manșei secunde și a făcut un joc aproape impecabil, fără să cedeze vreun punct în departajare. Cîrstea a învins-o astfel pe Ostapenko clar în două seturi, într-un meci ce a durat mai bine de o oră și jumătate.
Cîrstea ajunge astfel la al 10-lea succes pe zgură în acest sezon și are un bilanț de 25 de victorii și 7 înfrângeri în 2026. Drumul româncei spre semifinale este cu atât mai valoros cu cât vine după victoria uriașă obținută în fața liderei mondiale Aryna Sabalenka, pe care a eliminat-o în turul al treilea. Pentru un loc în ultimul act, Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre americanca Coco Gauff și rusoaica Mirra Andreeva. Românca a pierdut până acum toate cele trei meciuri cu Gauff și singurul duel direct cu Andreeva, dar toate aceste confruntări au fost decise în trei seturi.

