Marile nume ale fotbalului european continuă să își testeze forțele în amicalele de lux ale verii. Manchester City a făcut spectacol în fața selecționatei vedetelor din Coreea de Sud, în timp ce giganții din Serie A au oferit dueluri de gală înaintea startului noului sezon.
Spectacol total în presezon oferit de giganții Europei în câteva amicale de gală disputate pe trei continente. Manchester City a cucerit publicul din Seul, cetățenii încheind cu succes turneul din Coreea de Sud. City a obținut o victorie cu 3 la 1 în fața selecționatei K-League All Stars. Englezii au deschis scorul prin Rayan Aït-Nouri, însă gazdele au egalat rapid prin Kim Dae-won, spre deliciul celor peste 28 de mii de spectatori prezenți în tribune.
City a preluat din nou conducerea înainte de pauză, după ce Reijnders a înscris cu un șut precis din interiorul careului, iar scorul final a fost stabilit de tânărul Divin Mubama, atent la o minge respinsă de portar. Următorul test al cetățenilor va fi împotriva lui Palermo, înaintea startului noului sezon.
Iar la 2 mii de kilometri distanță, la Hong Kong, Juventus a învins-o pe Chelsea cu 1 la 0. Singurul gol al partidei a fost o execuție spectaculoasă a fotbalistului din Kosovo, Edon Zhegrova, care a trimis imparabil de la distanță.
Meciul a fost marcat și de revenirea ucraineanului Mykhailo Mudryk, aflat la primul joc după o absență îndelungată. Ambele formații își continuă turneele din pauza dintre sezoane. Chelsea va juca împotriva lui AC Milan, la Jakarta, în Indonezia, iar Juventus va disputa marele derby cu Inter, la Perth, în Australia. Între timp nerazzurrii au disputat un nou derby della Madonnina cu AC Milan, meci terminat la egalitate, 1 la 1. Inter a deschis scorul în minutul 52, când Federico Dimarco a finalizat din apropiere o fază construită excelent de Nicolo Barella.
AC Milan a forțat egalarea pe final, iar Christopher Nkunku a obținut un penalty în minutul 83, după un fault comis de Carlos Augusto. Tot francezul a transformat lovitura de pedeapsă un minut mai târziu și a stabilit scorul final.
Iar o altă forță din Italia, vicecampioana Napoli, a obținut o victorie contra spaniolilor de la Osasuna, scor 2 la 1. În cantonamentul de la Castel di Sangro, Matteo Politano a deschis scorul în minutul 27 cu un șut din voleu, iar Lorenzo Lucca a dublat avantajul la începutul reprizei secunde.
Spaniolii au redus din diferență prin Ante Budimir, din penalty, însă echipa pregătită de Massimiliano Allegri a gestionat fără emoții finalul de meci și și-a trecut în cont al doilea succes înaintea startului noului sezon din Serie A.

