Goluri pe bandă rulantă în Liga Campionilor feminin. Multipla campioană europeană Lyon a făcut spectacol la Geneva și a zdrobit-o pe Servette cu 8 la 0, într-o victorie record în noul format al competiției. Iar campioana în exercițiu, Barcelona, a început apărarea trofeului cu o revenire spectaculoasă, ibericile trecând de Paris FC cu 5 la 2.

De 8 ori câștigătoare a trofeului în Liga Campionilor, fetele de la Olympique Lyon au oferit demonstrația serii în deplasarea de la Geneva. Formația franceză s-a impus cu un incredibil 8 la 0 în fața lui Servette, după un meci dominat categoric. Scorul a fost deschis încă din minutul 8, după un autogol. Până la pauză, Marie-Antoinette Katoto a majorat avantajul, iar după revenirea de la cabine franțuzoaicele s-au dezlănțuit.

Aceeași Katoto a mai înscris de două ori și și-a completat hat-trickul, în timp ce Melchie Dumornay a reușit o dublă.

Servette a mai marcat odată în propria poartă, iar Ines Benyahia a stabilit scorul final în minutul 89. 8 la 0 este cea mai mare diferență de scor înregistrată în faza unică a Ligii Campionilor feminine de la introducerea acestui format, în sezonul trecut.

Iar la Barcelona, campioana Europei a fost pusă serios la încercare de Paris FC. Echipa din Franța a dat lovitura încă din minutul 5, când Evelyne Viens a deschis scorul.

Barcelona a reacționat însă rapid, Kerolin egalând, iar Clara Serrajordi întorcând rezultatul înainte de pauză.

Ewa Pajor a majorat avantajul după reluare, iar Caroline Graham Hansen a dus scorul la 4 la 1. Pajor a mai înscris o dată și a ajuns la 17 goluri în faza grupelor și în faza unică a Ligii Campionilor, egalând recordul deținut de Sam Kerr.

Paris FC a redus din diferență prin Clara Mateo, însă Barcelona s-a impus în cele din urmă cu 5 la 2. În celelalte două meciuri ale serii, Chelsea a trecut la limită de Austria Viena, scor 1 la 0, grație golului marcat de Wieke Kaptein. Iar Leuven și Roma au încheiat fără goluri, 0 la 0. Astfel s-a încheiat prima etapă din noul format al Ligii Campionilor feminine. Cele 18 echipe dispută câte șase meciuri în faza unică, iar primele patru clasate se califică direct în sferturile de finală. Formațiile de pe locurile 5 până la 12 vor juca în play-off, în timp ce echipele clasate de la 13 la 18 vor fi eliminate. Etapa a doua este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie.