Două rele și una bună pentru tenismenele românce la primul turneu de tenis al anului. Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au pierdut în prima rundă a competiției WTA 500 de la Brisbane, iar Sorana Cîrstea s-a calificat mai departe. Totuși tenismena de 35 de ani a venit și cu o veste tristă pentru fanii săi, anunțând că acest an va fi ultimul din cariera sa în turneele profesionale.

Tenismena din România, Elena Gabriela Ruse a avut parte de un debut superb de an - cu două victorii în calificările turneului WTA 500 de la Brisbane, dar visul frumos s-a încheiat în primul tur de pe tabloul principal. Gabriela Ruse a pierdut în fața numărul 28 mondial, Sofia Kenin, după un duel care a durat două ore și 17 minute. Românca s-a înclinat în fața americancei cu scorul de 4 la 6, 6 la 4 și 3 la 6.

După Gabriela Ruse, și o altă româncă Jaqueline Cristian a pierdut și ea la Brisbane. Tenismena din România a fost răpusă de cehoaica Marie Bouzkova, după o partidă care a durat o oră și 31 de minute, scor 4 la 6 și 3 la 6.

În schimb Sorana Cîrstea a debutat cu o victorie la Brisbane. Cea de-a treia româncă prezentă la turneul din Australia, a învins-o în două seturi, scor 6 la 3 și 6 la 1, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova.

La final de meci, tenismena de 35 de ani a anunțat că acest an va fi ultimul din cariera sa profesională. Sorana Cârstea, locul 43 WTA şi-a asigurat cu victoria de astăzi, un cec de peste 13 mii de dolari, iar următoarea sa adversară este letona Jelena Ostapenko, numărul 14 pe lista capilor de serie.