Surpriză la Qatar Open, acolo unde fostul lider mondial Jannik Sinner a fost eliminat în sferturile de finală. Între timp rivalul și actualul număr 1, Carlos Alcaraz a revenit spectaculos și merge in careul de ași al competitiei.

Jannik Sinner, numărul 2 ATP si al doilea favorit de la Qatar Open, a fost eliminat surprinzător de Jakub Mensik. Italianul a început cu stângul si a cedat primul set la tie-break. Apoi Sinner a revenit în forță în actul secund și părea că nu va avea probleme să tranșeze calificarea în favoarea lui. Totusi, cehul, în vârstă de 20 de ani, a oferit o replică pe măsură. Mensik i-a furat serviciul lui Sinner în chiar primul game al setului decisiv și apoi și-a păstrat avantajul până la final, când și-a adjudecat calificarea tot cu un break, scor final 6 la 2, în setul 3, după un meci ce a durat 2 ore și 13 minute.

Pentru Mensik, finalist la Qatar Open anul trecut, acesta este primul succes în fața unui jucător clasat pe primele trei locuri ATP. Pentru ași repeta performanța din 2025 Mensik trebuie acum să treacă, în semifinale de un alt tânăr jucător, francezul de 21 de ani Arthur Fils. În sferturi Fils l-a învins pe un alt ceh, Jiri Lehecka cu un dublu de 6 la 3.

Iar în cealaltă semifinală se vor duela Carlos Alcaraz și campionul de anul trecut Andrey Rublev. Tenismenul spaniol, Carlos Alcaraz, liderul clasamentului mondial, l-a  învins destul de greu, pe un alt rus, Karen Khachanov. După un prim set pierdut - la tie-break, ibericul a reacţionat și le-a câștigat pe următoarele cu 6 la 4 și 6 la 3, asigurându-și calificarea in semifinale la Doha, după un meci lung de 2 ore și jumătate.

De partea cealaltă, campionul în exercițiu Andrey Rublev, a avut parte de un meci ceva mai simplu în fața grecului Stefanos Tsitsipas, de care a trecut într-o oră și jumătate, cu scorul de 6 la 3 și 7 la 6.

Campionul turneului de la Doha, competiţie de categoria ATP 500 va câștiga un premiu de peste jumătate de milion de dolari.