Surpriză mare în campionatul Angliei, acolo unde Leeds a învins-o pe mult mai titrata Manchester United, char pe Old Trafford, și a obținut prima victorie pe acest stadion după 45 de ani. Leeds face astfel un pas mare spre salvarea de la retrogradare.
Leeds United a reușit o victorie istorică, prima după 45 de ani, pe terenul lui Manchester United, impunându-se cu 2 la 1 pe Old Trafford. Leeds a fost echipa care a intrat mai hotărâtă în meci și după o primă ocazie importantă a lui Dominic Calvert-Lewin, presiunea oaspeților a dat rapid roade. Noah Okafor a deschis scorul, nemarcat, după o centrare excelentă trimisă de Jayden Bogle. Replica gazdelor a fost timidă, în schimb, Leeds a continuat să domine și și-a dublat avantajul înainte de pauză, prin același Okafor, al cărui șut a fost deviat decisiv de Leny Yoro.
Echipa lui Daniel Farke putea intra la vestiare chiar cu un avantaj mai mare, însă intervenția salvatoare a lui Lisandro Martinez a menținut speranțele gazdelor. Același Martinez și-a îngropat echipa puțin mai târziu, când a fost eliminat. Fundașul argentinian a fost sancționat cu cartonaș roșu, după intervenția VAR, pentru că l-a tras de păr pe Calvert-Lewin. Chiar și cu un om mai puțin, ”diavolii roșii” au revenit în joc, reducând din diferență prin Casemiro. Finalul a fost tensionat, cu ocazii mari la ambele porți, însă Leeds a rezistat.
Un moment decisiv a venit chiar pe final, când Calvert-Lewin a respins de pe linia porții o reluare a acelueași Casemiro. Leeds se impune cu 2 la 1 pe Old Trafford, iar victoria le permite oaspeților să se distanțeze la 6 puncte de zona retrogradării. De cealaltă parte Manchester United, echipa condusă de Michael Carrick rămâne pe podium, pe locul 3, la egalitate cu Aston Villa și cu 3 puncte peste campioana Liverpool.

