În acestă dimineață s-a completat întreg tabloul naționalelor care merg la Cupa Mondială după alte două baraje intercontinentale. A fost un spectacol și multă emoție în Mexic, acolo unde Republica Democratică Congo și Irak au obținut calificarea și s-au întors la Cupa Mondială după zeci de ani.
Ultimele două baraje intercontinentale au adus două echipe care au revenit pe scena mare după absențe foarte lungi. Republica Democratică Congo a trecut de Jamaica cu 1 la 0, după prelungiri și a obținut o calificare istorică la Cupa Mondială după 52 de ani de pauză. A fost un adevărat spectacol la Guadalajara unde Republica Democratică Congo s-a impus grație golului marcat în extra time de Axel Tuanzebe, fundașul celor de la Burnley.
Momentul fluierului de final a declanșat sărbătoarea pe străzile din capitala Kinshasa, unde fanii au ieșit sub ploaie pentru a celebra revenirea la turneul final, la prima participare de după 1974, când echipa evolua sub numele de Zair. Națiunea central-africană va juca în Grupa K la mondial, alături de Portugalia, Columbia și Uzbekistan.
În celălalt baraj, disputat tot în Mexic, Irak a scris, la rândul său, o pagină importantă în istoria fotbalului său, a câștigat cu 2 la 1 în fața Boliviei și s-a calificat la Cupa Mondială după 40 de ani. Irak a deschis scorul prin Ali Al Hamadi dar Bolivia a reușit egalarea prin Ramiro Vaca.
Până la urmă naționala Irakului a mai marcat odată prin Aymen Hussein și echipa condusă de Graham Arnold a rezistat presiunii de final, securizându-și victoria. Irakul merge astfel la Mondial, unde va evolua în Grupa I, alături de Franța, Senegal și Norvegia. Campionatul mondial de fotbal se va desfășura la vară, între 11 iunie și 19 iulie și este găzduit de 3 țări, Statele Unite, Canada și Mexic.

