Tânărul jucător minune a celor de la Arsenal, Max Dowman, a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness, la doar 16 ani. Puștiul tunarilor a primit trei certificate pentru performanțele reușite în sezonul trecut.
Max Dowman este cel mai tânăr jucător din istoria Ligii Campionilor, după ce a evoluat în competiție la 15 ani și 308 zile. Tot el este cel mai tânăr marcator din Premier League, reușind să facă asta la 16 ani și 73 de zile, după golul înscris în victoria lui Arsenal cu Everton, scor 2 la 0.
Iar al treilea record a venit odată cu titlul cucerit de Arsenal. La 16 ani și 144 de zile, Dowman a devenit cel mai tânăr jucător care câștigă Premier League. Dowman va împlini 17 ani abia pe 31 decembrie și este cel mai tânăr fotbalist inclus în lista celor mai promițătoare talente din noua ediție Guinness World Records dedicată fotbalului.

