Thriller la Bergamo acolo unde Atalanta a obținut o calificare dramatică în optimi. Deși avea 2 goluri avans, Borussia Dortmund a fost eliminată la ultima fază după un procedeu ”kung-fu”.

După ce Interul lui Cristi Chivu a fost eliminat de Bodo/Glimt, o nouă surpriză s-a înregistrat în primul meci de play-off desfășurat ieri. Atalanta a revenit miraculos și a eliminat-o pe Dortmund, după ce în meciul tur gruparea din Bergamo pierduse cu 2 la 0. A fost un meci aproape perfect făcut de Atalanta. Trupa lui Palladino a spart gheața în minutul 5, atunci când stoperii lui Dortmund nu au putut respinge o minge aparent ușoară venită din flancul stâng, iar balonul a ajuns la Luca Scamacca, atacantul punctând simplu. 

Momentele excelente de joc ale italienilor au continuat, iar reușita cu numărul 2 a venit chiar înainte de intrarea la cabine. În minutul 45, șutul lui Zappacosta, a fost deviat de un apărător al nemților și l-a surprins pe Kobel, Atalanta reducând astfel din handicapul de 2 goluri încasate în meciul tur. Deși Borussia Dortmund a fost mai periculoasă în startul părții secunde, cei care au lovit au fost tot italienii. Pasalic a înscris cu o lovitură de cap în minutul 58 pentru 3 la 0, scor la care Dortmund era eliminată din competiție. Cu un sfert de oră înainte de final, situația s-a egalat la general, după ce internaționalul german Karim Adeyemi, introdus de puțin timp în teren, a înscris superb pentru Dortmund.

Dar finalul de meci a fost unul realmente tensionat. Chiar la ultima fază din prelungirile celor 90 de minute, o eroare a lui Kobel a făcut ca balonul să ajungă la Pasalic. Mai departe, vârful a centrat pentru Nikola Krstovic, care a fost lovit cu piciorul în cap după un procedeu din ”kung-fu” a lui Ramy Bensebaini. Atacantul muntenegrean s-a ales cu capul spart, iar după consultarea cu asistenții din camera VAR, Atalanta a beneficiat de un penalty, în vreme ce Bensebaini a fost eliminat. Calificarea a fost adusă de decarul Samardzic, care a transformat cu încredere de la punctul cu var.

Mai departe, Atalanta o va înfrunta în optimi fie pe Arsenal, fie pe Bayern Munchen.