Eveniment important pentru luptătorii de taekwondo din Moldova. Clubul Olimp, în parteneriat cu Federația de Taekwondo WTF din țara noastră, au organizat un turneu internațional fabulos ce a adunat peste 550 de sportivi. Futsal Arena din comuna Ciorescu a strâns cele 31 de cluburi de taekwondo din țară, iar competiția a reunit sportivi din 4 țări, care au oferit lupte pe măsură, procedee spectaculoase și victorii pe muchie de cuțit.

A patra ediție a Turneului Internațional „Olimp Open Cup” a adunat luptători din toate regiunile Moldovei, dar și oaspeți veniți din România, Ucraina și Turcia. Turneul din acest an a fost unul de amploare, desfășurat pe cinci suprafețe de luptă și cu probe la toate categoriile de vârstă, începând cu cadeții și âncheind cu seniorii.

Pentru unii dintre participanți, a fost și o lecție practică importantă în afara antrenamentelor obișnuite. Sportivii au spus că au venit la Ciorescu pentru a-și testa nivelul și pentru a câștiga experiență în fața unor adversari mai puternici.

Alexandru BEVZIUC, LUPTĂTOR MOLDOVA: „Adversarii îmi par mai avansați, nu-s slabi, dar nici tare mare nivel. Dar eu mai tare lucrez pentru mine și vreau să câștig.”

A fost mare agitație și de pe margine din partea antrenorilor.

„ Tot cu dreapta lucrezi, înainte, într-o parte tot cu dreapta. Nu sta, mergi înainte și într-o parte. ”

Cei mai numeroși participanți de peste hotare au venit din România. Aproape 100 de sportivi de peste Prut s-au înscris în lupta pentru marele trofeu al turneului, iar unii spun că astfel de competiții sunt esențiale pentru o pregătire cât mai bună.

Cosmin, LUPTĂTOR ROMÂNIA: „ Că am fost invitați noi românii la aceste competiții este ceva de nedescris pentru că putem testa calitățile și pentru competițiile intenaționale. ”

Prin acest turneu internațional, organizatorii își propun să crească și mai mult nivelul de popularitate a Taekwondo-ului în țara noastră și promit și o surpiză majoră pentru anul viitor.

Oleg CIORNÎI, ORGANIZATOR, PREȘEDINTELE CLUBULUI OLIMP: „Am adunat oaspeți din 4 țări, 550 de luptători participă la competiție. Cred că acest turneu este un început bun pentru promovarea Taekwondu-ului WTF în Moldova. Și deja avem o înțelegere ca la anul să petrecem un campionat european rezevat țărilor mici, aici în Moldova. ”

Turneul Internațional „Olimp Open Cup” a ajuns la cea de-a patra ediție și continuă să atragă tot mai mulți sportivi, antrenori și spectatori. Toate cele 31 de cluburi din Moldova regăsindu-se printre participanți.

Maxim GAUS, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE TAEKWONDO WTF, MOLDOVA: „ Această competiție este pentru a promova Taekwondo WTF în Republica Moldova. Se petrece pe 5 suprafețe de luptă. Participă copii, cadeți, juniori și seniori. Ne bucurăm să luam parte la această competiție și să încurajăm, să susținem și cu echipament electronic și cu arbitri. ”

Turneul Internațional desfășurat la Ciorescu este un pas important pentru ridicarea nivelului disciplinei de taekwondo, anume în versiunea olimpică, și este o etapă bună pentru pregătirea sportivilor către campionatele europene și mondiale.