O noua arena fotbalistica a aparut pe harta din Moldova. Un stadion, cu o capacitate de sase mii de locuri, va fi inaugurat in aceasta duminica la Nisporeni. Lucrarile sunt pe ultima suta de metri. Lipseste insa un element important – o echipa de fotbal, care sa gazduiasca gazonul.

Adrian SAU, REPORTER PRO TV:“In prezent, aici sunt instalate aproximativ doua mii de scaune, iar o parte din tribune are si acoperis. Celelalte locuri pentru spectatori urmeaza sa fie amenajate ulterior. In total, sase mii de amatori ai fotbalului vor putea asista la un meci.”

Adrian SAU, REPORTER PRO TV:“Cand partidele de fotbal se vor desfasura pe timp de noapte, terenul de joc va fi iluminat din cele patru colturi ale stadionului, de cate un proiector mare. Iar cand o echipa va iesi in avantaj, fanii vor putea sa vada numele fotbalistului care a marcat pe tabela de scor, instalata in fata tribunei centrale.”

Stadionul insa nu are elementul principal. Clubul FC Speranta, care urma sa dispute aici meciurile de acasa, a fost desfiintat in aceasta vara, iar acum terenul a ramas fara gazda.

Vasile MARCUTA, PRESEDINTELE RAIONULUI NISPORENI:“-Ce echipa vor juca aici?

-Cine va solicita, echipa din raion. Va fi pusa o taxa oarecare pentru a juca.”

Se asteapta ca pe acest gazon sa se desfasoare si meciurile selectionatei din Moldova. Arena urmeaza sa fie acreditata de Federatia Moldoveneasca de Fotbal si de catre FIFA.

Vasile MARCUTA, PRESEDINTELE RAIONULUI NISPORENI:“S-ar putea sa se desfasoare meciurile internationale. Evident, poate sa evolueze si selectionata Republicii Moldova.”

Nu doar fotbalul poate fi practicat pe acest teren. Arena reprezinta un complex multifunctional, pentru diferite genuri de sport.

Vasile MARCUTA, PRESEDINTELE RAIONULUI NISPORENI:“Va fi sala de haltere, va fi sala de lupte, pista de alergare, sarituri pe trambulina, mai multe discipline.”

In timpul competitiilor, sportivii vor avea la dispozitie si un hotel, in care se vor putea caza. 

Vasile MARCUTA, PRESEDINTELE RAIONULUI NISPORENI:“Cand va fi cantonament, acolo vor putea ramane sportivi. E vorba nu doar de fotbalisti, dar si de halterofili.

Lucrarile de renovare a stadionului orasenesc din Nisporeni au inceput in 2017. Costul acestora se ridica la peste 90 de milioane de lei, bani alocati din Fondul National pentru Dezvoltare Regionala, bugetul local si cel de stat. Pe 21 noiembrie, de Hramul orasului Nisporeni, arena va fi inaugurata oficial. Atunci, doua echipe de fotbal vor disputa un meci amical.