Universitatea Craiova începe noul sezon așa cum l-a încheiat pe precedentul, cu un trofeu. Campioana României a cucerit Supercupa, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj la loviturile de departajare, într-un meci spectaculos, încheiat 1 la 1 după timpul regulamentar. Pentru olteni este al treilea trofeu consecutiv, după titlul de campioană și Cupa României.

Universitatea Craiova și-a trecut în palmares primul trofeu al noului sezon, după un duel echilibrat cu Universitatea Cluj.

În fața propriilor suporteri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, formația pregătită de Filipe Coelho a început mult mai hotărât partida și a dominat prima repriză. Steven Nsimba a fost omul care a creat cele mai mari probleme defensivei clujene, chiar dacă a ratat două ocazii importante. Replica ardelenilor a venit prin Alibek Aliev, care a scăpat singur cu portarul Răzvan Sava, însă a trimis pe lângă poartă. Craiova a continuat însă să preseze, iar insistența gazdelor a fost răsplătită chiar înainte de pauză. Lansat excelent de Mekvabishvili, atacantul francez a rămas singur cu Ștefan Lefter și a finalizat cu sânge rece pentru 1-0.

După pauză, Cristiano Bergodi a schimbat sistemul și a mutat inspirat. În minutul 53, Macalou a centrat în fața porții, iar Alibek Aliev a înscris din apropiere.

Reușita a fost anulată inițial pentru ofsaid, însă arbitrul a revăzut faza cu ajutorul VAR și a validat golul, după ce imaginile au arătat că faza a fost regulamentară. Universitatea Cluj a fost chiar aproape de întoarcerea rezultatului câteva minute mai târziu, când Ștefănescu a trimis mingea în plasă, însă de această dată ofsaidul a fost evident, iar golul anulat. 

S-a încheiat 1 la 1 și conform regulamentului Supercupei, după cele 90 de minute nu s-au disputat reprize de prelungiri, iar câștigătoarea a fost decisă direct la loviturile de departajare. Craiova a executat impecabil toate cele cinci penalty-uri. De partea cealaltă, Macalou a ratat singura lovitură a seriei, trimițând mult peste poartă, iar avantajul oltenilor nu a mai putut fi recuperat. Penalty-ul decisiv i-a aparținut mijlocașului georgian Anzor Mekvabishvili, care a declanșat fiesta pe stadion, aducând Supercupa în Bănie.

Succesul confirmă dominația Universității Craiova în fotbalul românesc din ultimele luni. După câștigarea campionatului și a Cupei României în sezonul trecut, oltenii completează tripla internă cu Supercupa și pornesc din postura de principala favorită și în noua ediție a Superligii.