Și formația Stuttgart se va lupta pentru Cupă, în Germania, după un duel la fel de incendiar în semifinale, decis dramatic în prelungiri. Stuttgart o va întâlni în ultimul act pe Bayern Munchen și va încerca să îi oprească pe bavarezi din drumul lor spre triplă, campionat, cupă și Liga Campionilor.

Stuttgart s-a calificat dramatic în finala Cupei Germaniei, după victoria cu 2 la 1 în fața lui Freiburg, obținută în prelungiri. Calificarea a fost obținută pe teren propriu, în fața a 60 de mii de spectatori, iar Stuttgart va juca finala pentru a doua oară consecutiv. 

Meciul a fost unul intens încă din primele minute, cu multe dueluri tari și cartonașe galbene. Freiburg a deschis scorul în minutul 28, prin Maximilian Eggestein, după o fază fixă, iar Stuttgart a avut nevoie de răbdare până în minutul 70, când Deniz Undav a restabilit egalitatea, după o acțiune rapidă de contraatac.

În prelungiri, Freiburg a crezut pentru scurt timp că a dat lovitura, însă reușita lui Lucas Höler a fost anulată pentru fault în faza premergătoare. Golul victoriei a venit până la urmă, dar din partea gazdelor. Tiago Tomas a marcat în minutul 119 și a trimis-o pe Stuttgart în finală.

În finala de pe Olympiastadion din Berlin, Stuttgart o va întâlni Bayern München, care s-a calificat după 2 la 0 cu Bayer Leverkusen și va juca pentru a 25-a oară ultimul act al Cupei Germaniei. Bayern urmărește al 21-lea trofeu, iar Stuttgart ajunge din nou în poziția de a-și apăra statutul de deținătoare a cupei, după ce a cucerit trofeul anul trecut în fața celor de la Arminia Bielefeld.