Zi fără surpize pe tabloul masculin de la Australian Open. Liderul mondial Carlos Alcaraz a supraviețuit unui meci dificil și avansează în turul trei, la fel cum au făcut-o și alți favoriți, Alexander Zverev, Daniil Medvedev sau Alexander Bublik.
Carlos Alcaraz, câștigător a șase titluri de Grand Slam, a fost pus la încercare astăzi de veteranul german Yannick Hanfmann. Începutul duelului a fost dificil împotriva unui adversar cu 12 ani mai în vârstă, care nu a câștigat niciodată un titlu în carieră. Neamțul nu trecuse niciodată de turul doi în cele 16 apariții anterioare la Grand Slam, dar a început bine, având o minge de break. Totuși Alcaraz s-a dezlănțuit, și-a găsit jocul și l-a învins fără probleme pe Hanfmann. Tânărul spaniol de 22 de ani a trecut printr-o luptă aprigă, câștigând cu 7 la 6, 6 la 3 și 6 la 2.
Alcaraz și-a asigurat astfel un loc în turul al treilea de la Australian Open, unde îl va întâlni pe francezul Corentin Moutet. Și favoritul 3 de la Melbourne, Alexander Zverev, s-a calificat și el după o victorie dificilă împotriva francezului Alexandre Muller. Neamțul a avut nevoie puțin peste 3 ore pentru a câștiga cu 6 la 3, 4 la 6, 6 la 4 și din nou 6 la 4.
Iar revelația ultimului an, Alexander Bublik s-a calificat în turul trei de la Melbourne pentru prima dată în carieră, după o victorie convingătoare, 7 la 5, 6 la 4 și 7 la 5 în fața ungurului Marton Fucsovics.
Și Daniil Medvedev pare să-și revină la forma de altă dată. Rusul merge și el în șaisprezecimi cu un succes în 4 seturi împotriva francezului Quentin Halys.
