Situația se încinge în campionatul național de fotbal cu 2 etape înainte de finalul primei faze. Zimbru Chișinău a reușit a 11-cea victorie a sezonului și a urcat pe locul 2, peste rivala Sheriff Tiraspol. Atacantul galben verzilor, Denis Kazlouski, a oferit un recital în meciul cu CSF Bălți, reușind un hattrick.

Atacantul bielorus al Zimbrului, Denis Kazlouski, a fost omul meciului în partida din deplasare cu CSF Bălți. Fotbalistul de 32 de ani a marcat toate cele 3 goluri ale galben-verzilor în victoria cu 3 la 1. În minutul 48, Kazlouski și-a început recitalul și a profitat de o aruncare de la margine foarte bună a lui Abu Dosso, deschizând scorul. Iar după alte 4 minute bielorusul a dublat avantajul zimbrilor.

După aceasta, CSF Bălți a replicat, a redus din diferență prin Dumitru Bivol și a reaprins speranțele pentru echipa din nordul țării. Totuși, la ultima fază a meciului, același Kazlouski și-a completat hat-trick-ul, devenind omul meciului.

Cu acest succes Zimbru Chișinău a urcat pe locul 2 în Superliga moldovenească, având 38 de puncte după 19 runde, la egalitate cu Sheriff, dar este în fața tiraspolenilor grație victoriilor în meciuri directe. Lideră în liga 7777 este Petrocub Hâncești, care are cu 4 puncte mai mult.
Într-un alt duel dintre ocupantele ultimelor două poziții, Politehnica-UTM Chișinău a învins-o pe Spartanii-Sportul cu 2 la 1. La golul înscris de gazde prin Mihai Sava, Politehnica a răspuns prin reușitele lui Samuel Gandi și Fabian Pegza.