Ilan Sor ramane in arest pentru inca 30 de zile. Decizia a fost luata in aceasta seara de catre judecatoria Buiucani. Acolo au protestat din nou zeci de simpatizanti de-ai lui Sor. Avocatii primarului de Orhei insista ca acesta are probleme de sanatate si nu poate fi tinut in detentie, procurorii insa sustin ca Sor nu poate sa iasa de dupa gratii, intrucat ar putea prejudicia ancheta. Prezent la sedinta, primarul de Orhei a declarat ca va colabora cu ancheta.
“Eu voi colabora foarte activ cu anchetatorii. Chiar si astazi voi colabora. ”
Asta a declarat primarul de Orhei la intrarea in Judecatoria Buiucani. La iesire, Ilan Sor a spus ca decizia magistratilor ar fi fost influentata.
Ilan SOR, PRIMAR ORHEI: “Nu putem numi asta justitie, ci presiune din partea ambasadelor straine si din partea presei cumparate.”
In timp ce magistratii decideau soarta primarului de Orhei, in fata judecatoriei Buiucani, zeci de localnici, dar si colegi de la miscarea Ravnopravie, cereau eliberarea acestuia, unii chiar au plans in hohote.
“Ilan Shor a venit la noi în oras, a ajutat toti pensionarii. Toti! Toata speranta este în el. Am sa ma rog pentru Shor. Datorita lui, eu pentru prima oara l-am vazut pe Lescenko, pentru prima oara in viata m-am simtit om.”
Nu toti insa stiau ce exact trebuie sa ceara.
Procurorii de caz sustin ca au avansat destul de mult in urmarirea penala pe marginea dosarului lui Sor si ca in curand acesta urmeaza sa fie transmis in judecata. Intrebat insa de ce primarul de Orhei trebuie sa ramana in izolatorul CNA, procurorul nu ne-a putut spune.
Avocatii lui Sor sustin ca vor ataca decizia judecatoriei Buiucani la Curtea de Apel deoarece clientul lor este nevinovat si ca problemele de santatae pe care le are, nu ii permit sa se afle in izolator, magistratii insa nu s-au lasat convinsi.
Am prezentat instantei un certificat medical de la o clinica din Israel, care atesta faptul ca Ilan Sor se afla de mai multi ani la evidenta medicului din cauza bolii cronice de care sufera si are nevoie în permanenta de investigatii medicale si controlul medicilor.
Ilan Sor a fost retinut pe 22 iunie pentru 72 de ore, iar ulterior arestat pentru 30 de zile.
El este banuit de escrocherie in proportii deosebit de mari si spalare de bani, intr-un nou dosar legat de furtul miliardului. Procurorii au declarat ca in 2014, cand actualul primar de Orhei era inca presedinte al consiliului de administratie al Bancii de Economii, ar fi fost acordate mai multe credite neperformante despre care acesta stia. Primarul de Orhei respinge acuzatiile.