Două persoane au fost ucise, iar alte opt au fost rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra unor stații de alimentare cu carburant din Kiev. Atacul a avut loc vineri dimineața, iar potrivit autorităților ucrainene, două benzinării ale companiei Ukrnafta au fost lovite aproape simultan.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că bilanțul atacului a ajuns la două persoane decedate. Una dintre victime a murit la spital.

Alte opt persoane au fost rănite, dintre care șase au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Serviciile de salvare au intervenit la benzinăriile lovite, iar imaginile publicate după atac arată infrastructura puternic avariată și fum ridicându-se deasupra zonei, transmite Digi24.ro.

„Nu există niciun obiectiv militar”

Directorul Ukrnafta, Bodgan Kukura, a declarat că dronele rusești au lovit simultan două stații ale companiei din capitala Ucrainei.

„Nu există niciun obiectiv militar în aceste atacuri. Doar teroarea împotriva populației”, a scris acesta.

Potrivit lui Kukura, una dintre benzinării ar fi fost lovită de două ori. El a calificat atacul drept unul „cinic”, afirmând că a doua lovitură a avut loc după primul impact.

Kievul, ținta unor noi valuri de atacuri cu drone

Capitala Ucrainei este vizată de mai multe săptămâni de valuri de atacuri cu drone rusești, desfășurate atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Atacurile au vizat, între altele, depozite, magazine mari și centre logistice. Un expert militar citat de presa ucraineană susține că unul dintre obiectivele acestor atacuri este perturbarea activității economice și îngreunarea livrărilor.