Premier Energy si FEE Nord au trimis o solicitare catre Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica prin care aprobarea unui tarif nou pentru energia electrica, mai mic decat cel pe care il avem acum. Asta dupa ce autoritatile au anuntat ca tariful va fi micsorat dupa ce a fost semnat constractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan. Desi, Andrei Spinu a mentionat ca tariful ar urma sa scada cu 25% si sa fie de patru lei, furnizorii de energie au solicitat un tarif mai mare. 

Astfel, Premier Energy cere sa se aprobe tariful de 4,62 lei/kWh. In prezent, consumatorii din centrul si sudul tarii platesc pentru energia electrica consumata 5,91 lei per kWh.

Cei de la FEE Nord solicita aprobarea unui tarif de 5,35 lei/kWh, comparativ cu 5,60 lei/kWh cat achita acum. 

Marti, membrii Comisiei pentru Situatii Exceptionale au decis ca Premier Energy si Furnizarea Energiei Electrice Nord vor inainta catre Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica, in termen de o zi lucratoare de la data semnarii noilor contracte de procurare a energiei electrice, cererea de ajustare a preturilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice. Iar ANRE va examina si va aproba, in termen de trei zile lucratoare, preturile reglementate pentru furnizarea energiei electrice. 

Duminica trecuta, ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, a declarat ca dupa semnarea conctractului cu Centrala de la Cuciurgan, tariful la energia electrica nu va mai creste. Mai mult decat atat ANRE urmeaza sa reduca tariful chiar incepand cu luna decembrie. Spinu precizeaza ca sunt premise reale pentru a avea in cel mai scurt timp un tarif in jur de 4 lei, adica o scadere cu 25%. 

Sambata trecuta, ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, a anuntat ca Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna decembrie. Astfel, cantitatea pentru ultima luna a anului va fi de aproximativ 204 mii MW la un pret de 73 de dolari. Spinu mentioneaza ca aceasta cantitate, impreuna cu contractele bilaterale din Romania, e suficienta pentru tot consumul malului drept al Nistrului. Mai mult decat atat, acesta a precizat ca energia electrica ar putea fi mai ieftina, asta dupa ce saptamana viitoare ANRE va reduce tariful la energie electrica.

Tot sambata aseara, directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a anuntat ca din 3 decembrie compania va achizitiona gaze naturale din doua surse, Gazprom si Energocom. Mai mult decat atat, acesta mentioneaza ca volumul de gaze naturale livrat de Gazprom va fi directionat integral in stanga Nistrului, catre Tiraspoltransgaz, iar gazul pentru malul drept va fi achizitionat de la Energocom. 

Expertii economici au criticat prevederile contractului semnat cu Centrala de la Cuciurgan. De exemplu potrivit lui Veaceslav Ionita, contractul nu este unul convenabil deoarece cetatenii vor achita mai putin pentru energie electrica,  insa mai mult pentru gaz. Potrivit lui, pierderile ajung la aproximativ 40 de milioane de dolari. Intr-o postare pe facebook expertul in energetica, Sergiu Tofilat, a salutat acordul cu malul stang al Nistrului in privinta energiei electrice,  dar a venit cu alte calcule decat cele facute de vicepremierul Andrei Spinu.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.