Vladimir Voronin acuza oamenii legii ca il apara pe Igor Dodon si nu deschid dosar penal in cazul sacosei negre. Liderul PCRM spune ca acum, fostul presedinte de tara nu are imunitate si daca s-ar dori, procurorii ar putea "sa-l duca acolo unde trebuie." Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni de la N4.

Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: "Pentru "kuliok" sa-l iei de guler si sa-l duca si sa-l puna acolo unde trebuie. Despre "kuliok" nu se vorbeste, el acum nu are imunitate, nu are nimic, de ce nu se deschide dosar pe "kuliok", ca nu au fost cei care trebuie sa fie, bai, voi sunteti idioti, cei care aveti epoleti, care aveti functii pe la Procuratura. Ce, aceste "kulioace" trebuie sa fie transmise in prezenta voastra, cand sunteti voi langa dansii? Ei se transmit, asa, altfel. Nu, asa nu se poate! Noi distrugem tara. O sa stam si o sa ne uitam unul la altul ca niste prosti, intr-adevar, suntem prosti ca rabdam toate aceste lucruri si ulterior sa ne para rau. Hai sa tacem toti, iar talharii sa fure mai departe. Nici nu stiu ce le-a mai ramas sa fure."

Contactati de protv.md, responsabilii de la Procuratura Generala spun ca nu comenteaza declaratiile lui Vladimir Voronin. Nici Igor Dodon nu a venit cu o reactie in acest sens.

In mai 2020, deputatul Iurie Renita a publicat imagini filmate cu camera ascunsa in care se vede cum Vlad Plahotniuc ii intinde o sacosa neagra lui Igor Dodon.  Ulterior, Iurie Renita si Andrei Nastase au cerut ca Procuratura Generala sa investigheze aceste imagini.

Pe 24 iunie, Procuratura Generala a anuntat printr-un comunicat de presa ca Procuratura Anticoruptie a examinat denuntul depus de Andrei Nastase si adresarea lui Iurie Renita si a dispus neinceperea urmaririi penale pe motiv ca faptele persoanelor vizate in inregistrari nu intrunesc elementele vreunei infractiuni. Procurorii au mai precizat ca in cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit ce era in sacosa si nici obiectul cu care a fost facuta inregistrarea.

In cadrul unui briefing de presa, deputatul Iurie Renita a spus ca daca va avea loc tergiversarea si musamalizarea cazului, acesta se va adresa la instantele UE sau internationale, fie ca este vorba de Consiliul Europei, Uniunea Europeana sau partenerii strategici ai RM - Romania, Polonia, SUA.

Atunci, Igor Dodon a negat acuzatiile. Fostul sef de stat a declarat ca stia ca este filmat si ca nu a luat acea sacosa neagra intinsa de Vlad Plahotniuc. 

Citeste si :  Iurie Renita ofera detalii despre dosarul "sacosa neagra": "Dupa cinci sedinte de judecata, Igor Dodon nu s-a prezentat la nici una" - VIDEO