Candidatii pentru fotoliul de primar de Chisinau, Ion Ceban si Andrei Nastase, s-au confruntat la dezbaterile electorale de la PRO TV.

Publicat:01.11.2019, 00:14

Candidatii au raspuns la intrebarile Lorenei Bogza, si-au adresat intrebari unii altora si au putut sa se adreseze catre alegatori.

Cele mai importante declaratii:

Andrei Nastase spune ca daca va ajunge primar de Chisinau, unul dintre cele patru fotolii de viceprimari va fi ocupat de Vasile Gradinaru, iar Ion Ceban a declarat ca e prea devreme sa ofere nume, insa, a reiterat ca este gata sa ofere doua fotolii de viceprimari blocului ACUM.

Cei doi candidati care au acces in turul doi de scrutin pentru alegerea primarului municipiului Chisinau, socialistul Ion Ceban si candidatul blocului ACUM, Andrei Nastase, si-au prezentat, in cadrul ultimei runde de dezbateri la postul de televiziune ProTV Chisinau, solutiile pentru problema legata de panourile amplasate prin oras si cea a masinilor parcate neregulamentar - sa fie ridicate sau nu. 

Socialistul Ion Ceban sustine ca panourile nu pot fi eliminate in totalitate, ele sunt necesare, insa amplasarea lor trebuie sa fie reglementata.

Iar referitor la parcarile neregulamentare, Andrei Nastase spune ca aceasta problema ar fi trebuit solutionata la nivelul primariei pana acum.

Ion Ceban si Andrei Nastase se vor duela in cel de-al doilea tur pentru alegerea primarului municipiului Chisinau, care va avea loc pe 3 noiembrie.